Al patrulea urs capturat pentru monitorizare

26 mai 2013, Valea Bardăului, Maramureş

În noaptea de 25 spre 26 mai a avut loc echiparea cu aparatură de monitorizare a celui de-al patrulea exemplar de urs brun capturat – cu câteva ore mai devreme – ca parte centrală a proiectului. Exemplarul e un mascul cu vârsta estimată între opt și zece ani, are aproximativ 230 kg, o stare fizică excelentă și dimensiuni aflate mult peste cele obișnuite la urșii capturați în România.

Pentru scopurile științifice ale proiectului, el poartă codul WWF 11619, însă pentru noi se numește și Bardău, după numele Văii Bardăului din Maramureș, acolo unde a avut loc capturarea.

 

Cristian-Remus Papp, coordonatorul proiectului:

„Exemplarul capturat e piesa din puzzle de care aveam nevoie acum. Judecând după sexul, vârsta și mărimea lui, vorbim de un exemplar impunător, care are nevoie pentru deplasare, de un teritoriu vast și fără bariere de netrecut. Ne va furniza informații din zone inaccesibile până acum, din mai multe puncte de vedere. Ar putea chiar demonta ipoteze deja emise despre deplasarea urșilor bruni în Maramureș.”

Iată, pe scurt, cum decurg în mod obișnuit acţiunea de capturare și echiparea animalului cu aparatură GSM-GPS, realizate împreună cu Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice: capturarea propriu-zisă și tranchilizarea, scoaterea ursului din capcană și imobilizarea lui, lubrifierea ochilor cu un unguent oftalmic, monitorizarea temperaturii corpului, montarea colarului, efectuarea măsurătorilor biometrice şi colectarea de probe biologice, culegerea observațiilor generale despre exemplar, fotografiere, strângerea instrumentelor, injectarea de Antisedan, părăsirea imediată a locului, trezirea ursului, urmărirea lui.

De această dată, pentru că exemplarul capturat depășește 200 de kg, acțiunile enumerate mai sus au fost efectuate chiar în cușca de captură, pentru ca, deși anesteziat, animalul să fie cât mai puțin traumatizat și interacțiunea cu omul, minimă.

Acest tip de acțiune este nucleul proiectului nostru. Anul trecut, în lunile iulie și august au fost capturaţi trei urşi. Primul urs (WWF 11621) a fost un mascul de 6-8 ani şi 150 kg care, în afară de număr de cod, a primit și numele Martin.

Şocul uciderii lui şi mai apoi lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor sunt încă greu de descris și rămân ca amintiri dureroase în istoria WWF-România. Presa, în schimb, a fost cu totul alături de noi şi subiectul a căpătat o faimă tristă, însă din care organizația noastră a înțeles că importanţa conservării şi a bunăstării speciei sunt cunoscute. Până în acest moment, ancheta declanșată în 2012 pentru pedepsirea celor vinovați de uciderea ursului nu a avut vreun rezultat. Ne exprimăm convingerea că asemenea evenimente și, în general, fenomenul braconajului vor fi în viitor sancționate strict și conform legii. Atragem din nou atenția că, potrivit datelor noastre, dar și conform mesajelor primite atât de la autorități, cât și din partea publicului, braconajul este, în România, un fenomen amplu și una din cele mai serioase amenințări la adresa ursului brun, alături de restrângerea și fragmentarea habitatului. Reamintim că 45% din populația de urs brun din Europa (mai puțin Rusia) se găsește – încă – în România și Ucraina.

 

Bohdan Prots, manager de proiect în Ucraina, organizația RachivEcoTur:

„Noi considerăm Maramureșul o regiune și nu o simplă parte a unei țări și, spunând asta, mă gândesc la valorile naturale și culturale ale zonei. Vorbim de o cultură umană și o biodiversitate unice. Așa că unul din obiectivele echipei e să îndepărtăm cortina de fier, în primul rând pe aceea din mințile noastre și facem asta prin cooperare în domeniul științei, dar și al managementului de proiect. Scoatem la lumină pentru public, pentru guverne și pentru comunitatea internațională, problemele socioeconomice și de mediu ale regiunii transfrontaliere și arătăm cum se pot ele rezolva; e vorba de braconaj, comerț ilegal sau bariere artificiale între comunitățile rurale de pe malurile Tisei.”

Traseul și activitatea exemplarelor de urs brun care poartă în continuare dispozitive de monitorizare WWF sunt urmărite constant. WWF 11616 (Marina) este o femelă de 10-12 ani, iar WWF 11620 (Eugen) e un mascul de 7-8 ani şi 130 kg la momentul capturării.